Monica Bologa este autoarea cărții “Pastile de inimă”, lansată în 2019, la editura EIKON. Dacă vă întrebați cum or fi pastilele de inimă prescrise de Monica Bologa, vă spun numai atât: ele sunt provocări pentru minte și balsam pentru suflet. Dacă vreți să vă convingeți, aveți dovada aici.
Pentru că am văzut că-i place să călătorească la fel de mult cum îi place să scrie, am invitat-o să ni se alăture, ca să promovăm România turistică. Îi mulțumim pentru că a acceptat provocarea de a ne împărtăși din experiențele fericite pe care le-a avut ca turist prin România.
CASA BERTHA – un portal spre alte vremuri
de Monica Bologa
Nu știu alții cum procedează, dar eu, atunci când mă pregătesc de o vacanță, sunt foarte pretențioasă atunci când vine vorba de cazare; îmi petrec mult timp pe internet căutând locul perfect. Așa s-a întâmplat și atunci când m-am hotărât să plec pentru un weekend într-o excursie la Sighișoara. După mai multe căutări pe internet, am găsit “Casa Bertha”, o casă medievală în proximitatea Turnului Croitorilor. M-a convins imediat atmosfera rustică a încăperilor, frumusețea mobilierului pictat și a detaliilor atent alese. Încă de la intrarea în pensiune, am rămas uimită de recepția atipică.
De cum am pășit în casă, am fost introdusă brusc într-un alt timp, într-un anticariat cu tot felul de obiecte din alte vremuri. “Boldă De Fer” este numele dat magazinului de însăși plăcuța metalică găsită printre dărâmături, atunci când proprietarii s-au apucat de reconstrucția clădirii datând din 1716. N-aveam cum să-mi maschez mirarea. Eram ca un copil care s-a trezit într-o cameră plină de jucării. O reală bucurie a neprevăzutului.
Apoi surprizele au tot venit, în valuri. Ca să ajungem în apartamentul pe care l-am rezervat, trebuia să trecem printr-o curte mică și cochetă. O curte ca o pictură vie, plină de culoare și bun gust. Pisica Lili, lenevind pe un balansoar, ne-a întâmpinat cu un mieunat.
Scările care ne duceau la etaj, scârțâiau sub tălpile noastre. Un portal spre timpuri trecute. Am deschis ușa apartamentului numit “Breasla Țesătorilor” și-am rămas mută, ca în fața unei minuni. Am găsit un decor rupt din alte vremuri; o cromatică fascinantă îmbrăca toată încăperea. Lumina pătrundea divin prin ferestruicile decupate în zid. Piese de mobilier vechi, recondiționate, preșuri din cârpă, ștergare, blide înflorate, dantelă la ferestre, ladă de zestre, abajur brodat, bârne de lemn din alt secol, vase de lut, pături din lână, perne brodate, pereți din cărămidă și piatră. Propietarii au reușit să armonizeze elementele moderne, contemporane, cu stilul vechi, tradițional. O simbioză perfectă. Seara, tolănită pe băncuța de lemn din cameră, am avut senzația că sunt în casa bunicii, nicidecum într-o cameră de pensiune.
Proprietarii, niște oameni minunați, au făcut din această casă o afacere de suflet în care investesc pasiune. Pe toată perioada șederii noastre acolo, au avut grijă să avem tot confortul. Pălinca și lichiorul lor oferit din partea casei a fost special. A dat savoare apusului care ne-a găsit moleșiți pe băncuța de lemn din curte, după o zi de cutreierat prin cetate. Nu vă zic ce gust a avut dimineața cafeaua, servită în ceșcuțe vechi de porțelan, cu o linguriță de argint alături, cu soarele molcom de toamnă revărsându-se peste curtea aceea cochetă, într-o liniște balsam pentru suflet.
Micul dejun bogat și foarte gustos l-am luat într-o încăpere al anticariatului de la subsol, printre tablouri vechi, sfeșnice, lampadare, candelabre, vase de lut, cu o muzică de Bach în surdină, muzică ce răzbea dintr-un pick-up antic, un disc de vinil ales de propietar dintr-un maldăr de discuri. O atmosferă dintr-o scenă aproape ireală. Aveam sentimentul straniu că un pictor m-a aruncat în propriul tablou, un tablou prin care eu pășeam timid, ca într-un templu, descoperind detalii dintr-un alt secol. Pentru că asta am găsit în toată casa, detalii, multe detalii pe care le descopeream la fiecare pas, detalii care mă făceau să mă opresc și să le contemplu ca pe niște exponate dintr-un muzeu în care aveam voie să înoptez.
În prima după amiază, am surpins-o pe gazdă la o masă lângă șemineu, înconjurată de antichități, pictând în culori o bucată de cărămidă. O imagine desprinsă dintr-un alt film. Un om cu o energie bună și seninătate în privire. O artistă care a dat personalitate întregii case. Cu măiestria ei, a pictat mobilierul din pensiune. Tot ea e cea care, cu migală și talent, a recondiționat unele piese, pentru că e și restaurator de obiecte de artă și cultură. Împreună, cei doi soți, Simo și Angela, au reușit să creeze un loc de poveste. Te primesc în casa lor ca pe un prieten drag, dornici să-ți ofere toată ospitalitatea, să-ți împărtășească din fascinația unui trecut reinventat și integrat în vremurile actuale. Ador astfel de locuri. Locuri care, pe lângă un confort și condiții optime de găzduire, îți dăruiesc emoții multe și stări dintre cele mai frumoase. Și povești de ascultat, de dus cu tine, mai departe, prin viață. Am plecat din Casa Bertha cu amintirea unor oameni frumoși, cu un suvenir oferit cu drag de artistă, cu niște bijuterii de argint cumpărate din magazinul lor de antichități, cu parfumul de cărămidă, lemn și aer medieval impregnat sub piele. Și cu certitudinea că voi reveni în casa lor din cetate.
Timpul interior cere un spațiu. Piatra, cărămida, Bach, dantela sau lingurița de argint sunt o reiterare a timpului, o comunicare jungiana. Reportajul ne readuce dorul de Sighisoara și de oameni care-și respectă sufletul, identitatea, matricea.
Ce experiență frumoasă! Totul arată atât de rustic și liniștitor!