A fost o vreme în care Bucureștiului i se spunea “Micul Paris”. Atât secolul al XIX-lea, cât și începutul secolului XX, au fost influențate de cultura și arhitectura franceză. În acele vremuri, locuitorii săi foloseau ținute vestimentare și accesorii asemănătoare celor de la Paris. Mai mult, era la modă ca oamenii cu un anumit statut social să vorbească în limba franceză pe stradă, în cafenele sau restaurante. De fapt, modelele de viaţă europeană au fost introduse la Bucureşti, atât de tinerii care se întorceau de la studii din Paris, Viena, Berlin etc., cât mai ales datorită imigranţilor din Europa Centrală şi de Apus, care au venit la Bucureşti în cursul secolului al XIX-lea.
Se spune că datorită călătorilor balcanici a apărut sintagma de „Micul Paris”. Aceștia erau uimiți de schimbările spectaculoase de imagine și mentalitate, din acea perioadă, de europenizarea într-un ritm alert a Bucureștiului și de eliminarea punţilor care-l legau de Orient şi Balcani.
Nu întâmplător v-am povestit despre acea perioadă de glorie a Bucureștiului. Mi-am dorit să vă introduc în atmosfera acelor vremuri, pentru a înțelege atracția pe care am simțit-o la vederea unui afiș, prin intermediul căruia trecătorii sau eventualii turiști sunt îmbiați să viziteze Muzeul “Micul Paris”. Deși nu știam de existența acestui muzeu, m-am hotărât pe loc să intru în clădirea care-l găzduiește. Poate și tu ai fi făcut la fel în locul meu, dacă ai fi citit pe acea pancartă că vei avea șansa șă descoperi “Probabil cel mai frumos loc din Centrul Istoric”. Recunosc că am urcat scările, fiind ușor sceptică în ceea ce privește reclama cu pricina, dar lipsa de încredere s-a risipit ca prin minune după ce am deschis ușa apartamentului. Momentul a coincis cu clinchetul unui clopoțel, care este montat ca pe vremuri deasupra ușii, pentru ca amfitrionul să fie atenționat că-i trec străinii pragul.
Muzeul “Micul Paris” este situat în Centrul Vechi al capitalei, pe strada Lipscani, nr. 41, la etajul unei clădiri care a aparținut familiei Dalles.
Ce am găsit aici? Un apartament care a fost atent restaurat, mobilat și decorat cu bun gust, cu scopul de a se recrea o casă burgheză din București, așa cum ar fi arătat în urmă cu aproximativ 100 de ani. De cum intri pe ușă, ai impresia că faci o călătorie ca o întoarcere în timp. Muzeul particular s-a înființat în 2017 sau 2018, iar fondatorul este Eugen Ciocan, despre care am citit, ulterior vizitei mele, că este absolvent al secției de regie film din cadrul IATC “I.L. Caragiale”, fost om de televiziune și, în prezent, maître photographe, așa cum se recomandă pe pagina sa de socializare. De fapt, inițial a deschis aici un cabinet foto și, după aceea, a amenajat muzeul cu obiecte vintage din colecția personală, pe care le-a strâns pe parcursul a 20 de ani.
Apartamentul este compus din patru camere tematice. Două dintre ele reprezintă salonul oriental, respectiv salonul francez. Prin alăturarea acestora se sugerează vizitatorilor că, în acele vremuri, s-au întâlnit două universuri vizuale în casele burghezilor: cel oriental, care exista, și cel francez, care pătrundea.
În plus, salonul francez este amenajat (și) pentru un Foto Cabinet. Cu alte cuvinte, acest spațiu are dublu rol: atât de muzeu, cât și de studio foto, în care se realizează seturi de fotografii de epocă colorate manual. Mi-a plăcut faptul că fototapetul folosit completează decorul într-un mod fericit, oferindu-ți senzația de spațialitate, prin reprezentarea unor elemente de arhitectură în perspectivă. Pentru ca efectul să fie maxim, ți se pun la dispoziție costumații, fie vechi de circa 100 de ani, fie replici ale acestora, pe care le poți proba și îmbrăca în vederea unei sesiuni foto.
De aceea, există un dressing cu toate cele necesare intrării în rolul unor personaje de altădată, inclusiv pălării sau jobenuri și alte accesorii pentru dame, precum blănuri sau șiraguri de perle.
Ca un fapt inedit, după ce am intrat în muzeu, am văzut o pereche îmbrăcată în haine din vremuri apuse. Inițial am crezut că sunt doi oameni angajați să facă figurație pentru a însufleți decorul. Intrând în vorbă cu domnul cu joben, am realizat că venise împreună cu soția pentru a beneficia de o sesiune foto, iar costumațiile cu care se îmbrăcaseră făceau parte din colecția muzeului. Mi-a mărturisit că sărbătoriseră de curând 45 de ani de la căsătorie și unul dintre prieteni le oferise un voucher în valoare de 600 de lei pentru o sesiune foto. Ce gest frumos, să oferi cadou o asemenea experiență, implicit să dăruiești niște amintiri care vor dăinui peste ani!
Să revenim la descrierea locului. Diametral opus primelor două saloane, există două încăperi de influență românească, dedicate vieții private a bucureștenilor de odinioară. De fapt, aici este colecția propriu-zisă, prima este dedicată modei, și cea de-a doua este dedicată artei locuirii. Inițial, l-am perceput ca pe un spațiu mic pentru un număr prea mare de obiecte expuse. După aceea, mi-am dat seama că am greșit văzându-l în ansamblu. Am realizat destul de repede că, datorită lipsei de spațiu și dorinței propietarului de a arăta întreaga colecție celor interesați, s-a împărțit acel perimetru în mai multe spații care sugerau, de exemplu, camera de zi, locul de luat masa, colțul de lucru, biroul, dormitorul etc. Cu alte cuvinte, nu trebuie să-l vezi în ansamblu, ci pe bucăți.
În orice caz, în această parte de casă sunt aranjate cu talent de scenograf fel de fel de obiecte vechi – haine, narghilele, oglinzi, sfeșnice, veioze, ceasuri, porțelanuri, cărți, fotografii deosebite, obiecte de mobilier etc.
Inedit mi s-a părut colțul țărănesc amenajat inclusiv cu papornițe și rogojine, dând de înțeles că și țăranii făceau parte din peisaj. Adevărul este că aceștia veneau în capitală să-și vândă produsele și, astfel, puteau interacționa cu orășenii.
În ultima cameră, sunt expuse suveniruri, pe care vă las să le admirați în fotografii. Bănuiesc că în această încăpere sau poate chiar în elegantul Salon Francez se poate servi un ceai, așa cum am citit pe pagina muzeului. Noi n-am încercat, dar ne-am făcut o promisiune că ne vom întoarce în acest loc de poveste și cu acea ocazie ne vom oferi un asemenea răsfăț.
Ce mi-a plăcut cel mai mult? În primul rând, valoarea colecției, care cuprinde peste 1000 de obiecte. În al doilea rând, Salonul foto, francez, pentru amenajarea elegantă și ușor minimalistă, în raport cu celelalte, adică cu mai puține obiecte de decor sau de mobilier. De asemenea, mi s-au părut deosebite atât modelele de corpuri de iluminat din salonul oriental, cât și diversele fotografii vechi înrămate, expuse fie pe pereți, fie pe măsuțe. În plus, am apreciat faptul că, pe parcursul vizitei, am auzit în surdină muzică de jazz, deși cred că la fel de nimerite ar fi fost câteva piese din muzica românească din perioada interbelică. Și, nu în ultimul rând, ghidajul făcut cu pricepere și cu pasiune de cel care a fondat muzeul. Am apreciat faptul că a dozat foarte bine informațiile, așa fel încât să nu plictisească, iar expunerea sa a variat în funcție de interesul și de cunoștințele istorice ale fiecărei perechi de vizitatori. Mai mult, mi-a plăcut că ulterior expunerii, domnia sa a devenit o prezență discretă, lăsând fiecărui vizitator posibilitatea să descopere acest mic univers în ritmul propriu. În orice caz, se vede cu ochiul liber că acest domn face ceea ce-i place și că este un personaj și interesant, și din povestea potrivită.
Și încă ceva, aici se organizează și serate muzicale, lansări de carte sau seri tematice. Nu-i așa că este de apreciat această oază de frumos, care-i oferă Centrului Istoric și puțină istorie și cultură? Mai mult, merită să calci pragul acestui muzeu unic, în care exponatele nu sunt amplasate în vitrine sau protejate de sticlă.
În încheiere, îți recomand să vezi un reportaj TV aici, ca să te bucuri de explicațiile amfitrionului Eugen Ciocan.
Și dacă ți-a plăcut ce-ai aflat, distribuie articolul, ca să duci povestea mai departe. O poveste din centrul Centrului Istoric!
Foto: Andrei Neagu
Adresă: str. Lipscani, nr. 41, București
Număr de telefon: 0726 694 005
Orar: miercuri – duminică, între 11:00 – 19:00
Taxă de intrare: 25 lei/adult
Taxă foto: nu se percepe
Îți recomand să citești și despre „Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru-Furnică Minovici”, altă casă-muzeu din București mai puțin cunoscută.
Incitant articol spre a vizita si admira!
Mulțumiri celor ce le-au creat și celor care le deschid oamenilor usile cunoașterii!