Nu am făcut niciun secret din faptul că-mi place foarte mult să călătoresc în Țara Făgărașului. De aceea, am revenit în vara anului 2021, pentru a mă bucura încă o dată de acest loc dumnezeiesc. Așa se face că, într-o zi însorită de vară, am făcut un popas de vreo două ore, pentru a vizita Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, județul Brașov. Auzisem numai lucruri deosebite despre acest loc și-mi doream să ajung să-l văd cu ochii mei. Vă mărturisesc că rar m-a impresionat un loc din România așa cum mi s-a întâmplat aici. În primul rând, faptul că Mănăstirea Brâncoveanu este amplasată la poalele falnicilor Munți Făgăraș îi sporește frumusețea. În plus, domeniul, cât și întregul ansamblu de clădiri, care compun așezământul monahal, te copleșesc prim mărimea lor. Dar cel mai mult m-a impresionat, faptul că enoriașii, care erau în vizită ca și mine, se plimbau în tăcere, respectând celor din jur dorința de a-și regăsi pacea sufletească și de a se ruga în liniște.
Am intrat în curtea lăcașului pe sub o poartă din lemn masiv, care mi-a amintit de modelele din Maramureș.
Mănăstirea a fost ridicată, în anul 1696, de domnul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu. Se zice că domnitorul a reorganizat mănăstirea ca să fie o pavăză în fața pericolului catolicizării românilor. Mânăstirea a fost distrusă în anul 1785, ca urmare a unei decizii luată de Curtea de la Viena, pentru a-i pedepsi pe călugării de la Sâmbăta, care se încăpățânau să nu-și părăsească credința străbună și, mai mult, încercau să-i convingă și pe ceilalți consăteni să nu o facă. Dintre toate clădirile mănăstirii, numai biserica nu a putut fi demolată, ci doar avariată, pentru că avea ziduri foarte groase și rezistente. Ea a rămas în ruină aproximativ un secol și jumătate, iar refacerea sa a început în vara anului 1926. Mulți credincioși sunt atrași de acest așezământ monahal și datorită faptului că Arsenie Boca, considerat cel mai mare duhovnic român al sec. XX, a fost aici preot și, ulterior, stareț, în perioada 1940-1944.
Dar să revin la descrierea locului. În spatele mânăstirii se află și un lac, cu o priveliște minunată către munții Făgăraș. Frumusețea edificiului este dublată de frumusețea munților și brazilor din zare, precum și de rondurile de flori multicolore, chiar și de susurul apei.
Arhitectura tipic brâncovenească desăvârșește frumusețea tabloului pe care vi l-am descris. Lucrările în piatră, ancadramentele de la uși și ferestre, stâlpii sculptați, dar mai ales acele porțiuni de piatră parcă traforată, m-au dus cu gândul la talentul meseriașilor români de odinioară.
În orice caz, am plecat de acolo cu o pace sufletească și cu dorința să revin în acel loc încărcat de istorie, cultură și, mai ales, de spiritualitate.
Pentru mai multe informații legate de istoric, locație etc. vă sugerez să accesați aici site-ul mănăstirii.
În situația în care vă gândiți să ajungeți la Sâmbăta de Sus, vă recomand să citiți și articolul Abația Cisterciană Cârța, un loc unic în România. Poate vă gândiți să dați o fugă până acolo. Nu de alta, dar se găsește la numai 26 de km față de Mănăstirea Brâncoveanu.
Si, nu uitați, cine are spor la citit, va avea și spor la călătorit.