În ziua în care am revăzut Mănăstirea Nămăiești, am fost inspirată să vizitez și Casa Memorială George Topîrceanu, situată în aceeași localitate.
Cu toate că poetul s-a născut în București, profesia mamei i-a adus în comuna Nămăiești, unde aceasta a înființat un atelier de țesătorie, în incinta Mănăstirii Nămăiești. Această casă a fost închiriată de familia Topîrceanu de la cei care urmau să devină, ulterior, socrii fiului lor, George. După ce s-a căsătorit cu fiica acestora, Victoria, Topârceanu a locuit opt ani în casa de la Nămăiești, timp în care i s-a născut unicul fiu, Gheorghe. După această perioadă, George Topîrceanu a plecat la Iași, unde a fost angajat la o revistă, de Garabet Ibrăileanu, dar soția nu a dorit să-l urmeze, rămânând la Nămăiești să-și crească copilul. Distanța dintre soți a făcut ca relația dintre ei să devină din ce în ce mai rece, dar, cu toate acestea, Victoria Topîrceanu nu a fost de acord să divorțeze. Se spune că, în perioada cât a locuit la Iași, George Topîrceanu a avut o idilă discretă cu poeta Otilia Cazimir.
Dar să revin la casă, mai ales că a fost singura locuință în care Topîrceanu nu a avut calitatea de chiriaș. În rest, el a stat cu chirie, fapt care l-a inspirat atunci când a scris poezia “Balada chiriașului grăbit”. Casa este o construcție tipic musceleană, cu demisol, parter și etaj cu un pridvor larg, și care este acoperită cu șiță.
Dacă urci pe scara de lemn, la etaj, vei găsi două cămăruțe, adică dormitorul și camera de lucru, în care s-a recreat atmosfera în care a trăit și a creat poetul. Într-un colț al camerei de lucru, poți vedea acel geamantan de care poetul amintește în “Balada chiriașului grăbit”. Demn de menționat este faptul că expoziția permanentă conține multe dintre obiectele personale ale poetului.
Ce mi-a plăcut în mod deosebit? Faptul că am aflat amănunte despre viața personală a lui George Topîrceanu și mai ales că am cunoscut-o pe cea care ne-a fost ghid. Am avut parte de o poveste romanțată și presărată cu versuri recitate cu pasiune de către acea doamnă. Am simțit că prestația dânsei a dat farmec acestei vizite.
Și, încă ceva, în curtea Casei memoriale, se găsește bustul poetului George Topîrceanu, realizat în bronz de sculptorul Marius Butunoiu, în 1973.
Ca să te conving să vizitezi și tu această casă plină de amintiri, dacă cumva ajungi în zonă, îți recomand să vezi și un film de prezentare a acestei case memoriale, realizat de TVR.
1 Comment