Călători prin România

Țara Făgărașului, o posibilă destinație pentru o minivacanță

Țara Făgărașului a fost declarată Destinația Anului 2020 din România. Este o zonă din centrul țării, împărțită între județele Brașov și Sibiu, pe care poți să o iei în calcul pentru o minivacanță. Are parte de munți falnici, așa cum sunt Munții Făgăraș, de natură sălbatică, la pachet cu peisaje idilice specifice acelor sate de la poalele munților, precum și de multe alte locuri încărcate de istorie sau de spiritualitate. Una peste alta, este o zonă de un farmec aparte, în care tot ce vezi în jurul tău te îndeamnă la relaxare și la a renunța să mai trăiești pe repede înainte, pentru a te bucura în tihnă de un loc binecuvântat de Dumnezeu. Este o zonă pe care merită să o descoperi pas cu pas, dar pentru asta trebuie să ai câteva repere pentru a-ți încropi un plan de vacanță. De aceea, îți fac câteva recomandări, bazate pe impresiile și fotografiile mele.
În primul rând, îți recomand să vizitezi Mănăstirea Rupestră din Șinca Veche. Este un loc unic în România, care-ți conferă o pace și o liniște sufletească. În jurul tău va fi atâta liniște încât vei risca să-ți auzi și gândurile. Am rămas impresionată de curățenia din jur, precum și de felul în care este organizată curtea, cu acele alei delimitate printr-un gărduleț împletit din nuiele.

Du-te până acolo să te convingi și, după aceea, o să-mi dai dreptate. Înainte de asta, îți recomand să te documentezi aici despre acest așezământ monahal de la Șinca Veche, despre care se spune că, pe vremuri, a fost un adevărat bastion al ortodoxiei. 
După aceea, te poți îndrepta spre orașul Făgăraș, pentru a vizita Cetatea Făgărașului. Aceasta a fost o cetate de apărare, a cărei construcție a început în 1310. A fost construită pentru apărarea zonei de sud-est a Transilvaniei de atacurile tătarilor și otomanilor.

Dacă dorești să afli mai multe, îți recomand articolul Cetatea Făgăraș, o cetate care nu a fost cucerită niciodată.

Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, construită în sec. al XVIII-lea, este un obiectiv de neratat. Este impresionantă, mai ales, la prima vedere, datorită faptului că amplasarea sa într-un peisaj de munte îi sporește frumusețea. De asemenea, mărimea domeniului și a ansamblului monahal, precum și arhitectura brâncovenească, te fac să îndrăgești acest loc încărcat de istorie, cultură, dar, mai ales, de spiritualitate. Mai mult, mănăstirea a fost ctitorită de Constantin Brâncoveanu și de Regele Mihai I.

Despre acest monument istoric am mai scris anterior articolul Mănăstirea Brâncoveanu – un loc binecuvântat
După ce pleci de la Sâmbăta de Sus, te poți îndrepta spre comuna Cârța, spre a vizita Abația Cistercianăcare a fost construită în 1206 și care este unica mănăstire cisterciană nedistrusă din România. Cistercienii erau călugări catolici de origine franceză. Un lucru îmbucurător este faptul că aceasta a fost renovată, în 2013, cu fonduri europene.

Pentru mai multe detalii, accesează link-ul Abația Cisterciană Cârța, un loc unic în România
Foarte aproape de această mănăstire este localitatea Porumbacu de Sus, în care este situat Castelul de Lut Valea Zânelor. Acest loc din România este unul dintre cele mai fotografiate și prezente locuri pe Instagram. Pentru o sumă modică de 10 lei, propietarii le oferă turiștilor acces în curtea propietății, pentru a se bucura de o plimbare și câteva minute de relaxare, timp în care pot admira castelul și pot realiza o sesiune foto în acel decor de poveste. De ce iese în evidență acest castel? Pentru că este o construcție ecologică, fără facilități moderne, fiind clădit numai din lut, lemn, piatră etc. Deocamdată castelul nu este finalizat la interior. Când se vor termina finisările, camerele castelului vor putea fi închiriate în regim hotelier.

Dacă vrei să afli mai multe, citește despre O scurtă vizită la Castelul de lut Valea Zânelor.
În localitatea Avrig, poți face un scurt popas pentru a vizita Palatul Brukenthal, care a fost reședința de vară a baronului Samuel von Brukenthal, fost guvernator al Transilvaniei, în perioada 1777-1787. În perioada sa de glorie, Brukenthal a construit la Avrig un palat baroc după modelul Palatului Schönbrunn din Viena, între anii 1750-1780. Domeniul de la Avrig cuprinde palatul, din păcate nerenovat, parcul baroc și clădirea oranjeriei, în prezent amenajată ca hotel, restaurant, respectiv sală de evenimente. 

Dacă vrei să pătrunzi virtual în atmosfera nobiliară a domeniului, te invit să parcurgi articolul Palatul Brukenthal din Avrig.

Traseul pe care ți l-am propus, Șinca Veche – Făgăraș – Sâmbăta de Sus – Cârța – Porumbacu de Sus – Avrig, nu depășește 110 km. Pentru a te bucura de ceea ce vei vedea în acea zonă, îți recomand să nu te grăbești și să-ți planifici minim două zile pentru asta. Nu de alta, dar vei găsi mai multe de văzut în Țara Făgărașului. În ceea ce mă privește, îmi doresc ca, în 2022, să revin într-o minivacanță de trei zile. În plus, mi-am propus să vizitez Muzeul de Pânze și Povești, din comuna Mândra, despre care am citit aici. Acolo există și un atelier în care sunt realizate tricouri cu mesaje de inspirație populară Mândra Chic. Deja știu că, într-una din zile, mă voi caza și voi servi masa de prânz la Casa Tradițională Transilvăneană, din satul Rucăr, județul Brașov, un loc despre care am citit recenzii foarte bune. Este vorba despre o casă tradițională care recreează atmosfera rurală de acum cel puțin 100 de ani. Și, lucrul cel mai important, cei care le-au trecut pragul au lăudat bucatele delicioase, gătite după rețete tradiționale, pe care le-au servit acolo. Când am citit despre obiceiul de a-și servi clienții cu pită cu untură și boia, mi-am zis că vreau să încerc și eu așa ceva. De asemenea, îmi doresc să mă cazez măcar pentru o noapte la Transylvania Guesthouses, mai precis în corpul de clădire care odinioară adăpostea vechea școală din Cincșor. Când am văzut pentru prima oară o imagine din zona de relaxare, o frumoasă bibliotecă care, pe vremuri, a fost cancelarie, parcă m-am transpus în acea atmosferă care te îmbie la răsfăț. Mă imaginez în acel decor savurând în tihnă o ceașcă de cafea și poate visând la o viitoare călătorie.

Și pentru că suntem la început de an, îți doresc ca în 2022 să-ți împlinești visurile, inclusiv cele turistice! În plus, îți recomand să citești și Cetatea Hărman din Țara Bârsei, poate te îndrăgostești ca și mine de altă… țară, în afară de Țara Făgărașului. Dacă dorești să afli și alte informații care să-ți fie de folos în planificarea călătoriilor prin România, atunci te invit să ne urmărești aici pe Facebook.

Exit mobile version