De vizitatTransilvania

Cetatea Prejmer, una dintre bijuteriile Transilvaniei

De Cetatea Țărănească din Prejmer mă leagă o amintire specială, pentru simplul fapt că a fost prima de acest gen pe care am vizitat-o, provocându-mă să le descopăr și pe celelalte. După ce vara trecută am mai văzut alte asemenea monumente istorice, am ajuns la concluzia că aceste cetăți și biserici fortificate dau un farmec aparte Transilvaniei. Întâmplâtor citisem despre Cetatea Prejmer că este una dintre cele mai bine păstrate fortificații din Europa și că, din 1999, a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO. Tot atunci, am aflat că a fost construită de cavalerii teutoni la începutul anilor 1200, având forma unui cerc care înconjoară Biserica Evanghelică. Bineînțeles că toate acestea la un loc mi-au stârnit interesul și, de aceea, am trecut numele acestei cetăți pe lista obiectivelor turistice din România “musai de văzut”.

Acum când scriu, având și alte termene de comparație, pot aprecia că este una dintre cele mai frumoase cetăți din Transilvania. Poate vă întrebați ce o deosebește de celelalte sau ce o face specială. Ceea ce n-am văzut, în altă parte, este felul în care a fost gândit și construit zidul de apărare. Pe partea interioară a acestuia, sunt construite, pe 3-4 nivele, 275 de camere de locuit, accesul făcându-se pe scări de lemn. De aceea, nu întâmplător, zidul cetății de formă ovală are o grosime de 3-4 m și o înălțime de 10-12 m. Pe timp de război, fiecare familie din sat era adăpostită într-una dintre cele 275 de încăperi mici. Un fapt inedit este acela că numărul camerei coincidea cu numărul casei, de aceea toate ușile sunt numerotate. 

În plus, două încăperi poartă numele de “vechea școală”. Aici se preda în timpul asediilor asupra cetății. Recunosc că m-a impresionat faptul că procesul instructiv-educativ nu era întrerupt nici măcar pe timp de război, ceea ce m-a dus cu gândul la importanța pe care o dădeau educației copiilor și adolescenților, încă din cele mai vechi timpuri.

Plimbându-mă pe coridoarele întunecoase din interiorul zidului, am avut posibilitatea să văd așa zisa Orgă a Morții, care consta într-o scândură cu cinci puști pe o parte și alte cinci pe cealaltă parte, și care, prin rotație, funcționa ca o adevărată mitralieră.

La final, am vizitat și fotografiat Biserica Evanghelică fortificată, al cărei plan este sub formă de cruce greacă. Interiorul bisericii de piatră este auster, singurele elemente decorative fiind covoarele expuse.

Dragă cititorule, sper să-mi dai dreptate că și acesta ar trebui să fie un obiectiv de neratat, în cazul în care vei ajunge la Brașov, mai ales că distanța dintre Brașov și Prejmer nu depășește 16-17 km. Dacă dorești să afli mai multe informații, legate atât de istoricul cetății, cât și de programul de vizitare, poți să accesezi și pagina oficială.

Related posts
Destinații de weekendNatureTransilvania

Satul Măgura - raiul pe pământ al fotografilor pasionați

2 Mins read
Ești în căutarea unui loc unde să fugi de rutină și de agitația marilor orașe? În plus, ești pasionat de fotografia de…
Transilvania

Sibiu: o vizită de două ore în orașul cu ochi care te privesc

2 Mins read
Sibiul m-a întâmpinat din nou cu farmecul său inconfundabil și, deși timpul meu era limitat, am pornit într-o aventură rapidă, dar intensă,…
De vizitatDobrogea

Am ajuns și la ArtAntik Gallery din Constanța

1 Mins read
Zilele trecute, în plimbările noastre prin Zona Peninsulară a Constanței, am poposit pe strada Arhiepiscopiei la numărul 19 A. Aici, într-o casă veche…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *