Când am ieșit pentru prima oară din țară, am fost impresionată de faptul că străinii știu și acceptă cu ușurință să facă turism pe vreme de ploaie, cu umbrela la purtător sau înfășurați în pelerine multicolore. Am realizat că, spre deosebire de noi, ei au mult mai multe oportunități de a se adăposti de eventualele ploi torențiale, vizitând numeroase castele, catedrale, case memoriale etc. Recunosc că i-am invidiat atunci datorită relaxării și dorinței de a călători cu orice preț, dar nu mă vedeam plecând de acasă pe vreme urâtă măcar și pentru o scurtă excursie. Hai să recunoaștem că pentru noi, românii, cel mai reușit concediu este cel în care soarele arde pe cer și ne ajută să facem cele mai reușite fotografii! De aceea, puțini conaționali acceptă să plece pe vreme ploioasă de acasă.
În ceea ce mă privește, minunea s-a întâmplat. Vă mărturisesc că este pentru prima oară când am plecat la drum, fără să-mi pese că se anunțau ploi, vijelii și temperaturi scăzute pentru luna iunie. De fapt, așteptam atât de mult să evadez în minivacanța de Rusalii (a anului 2022) încât mi-am spus că mai bine să-mi pregătesc umbrela și geaca impermeabilă, decât să rămân acasă. Mi-am pus întrebarea unde aș putea să merg pe o asemenea vreme urâtă. Am ales Bușteni și Sinaia, gândindu-mă că am posibilitatea să (re)văd suficiente obiective turistice în cele trei zile, așa fel încât să personalizez fiecare zi în parte. Mai mult, vremea mohorâtă, cu șanse mari de ploaie, ne-ar fi putut îmbia să ne relaxăm la câteva dintre terasele bine poziționate și apreciate din aceste stațiuni. Bineînțeles că și apropierea de localitatea mea de domiciliu a primat.
1. Am început cu o promenadă pe strada principală a orașului Bușteni, bineînțeles având umbrelele la noi. Am admirat parcul central, clădirea veche a primăriei, placată cu piatră, și arhitectura clădirii unde funcționează Biblioteca Orășenească.
În zona centrală, am vizitat numai Biserica Domnească din Bușteni, care este una dintre este una dintre cunoscutele ctitorii ale Regelui Carol I și ale Reginei Elisabeta. Locașul a fost construit între anii 1887-1889, iar la sfințirea acestuia au fost prezente și Altețele Regale.
Dacă nu știați, cuplul regal a dorit ca biserica să fie ridicată pentru veșnica pomenire a unicei lor fiice, Principesa Maria, care se stinsese la numai patru ani din cauza scarlatinei. Se spune că la zidirea acestei biserici s-a folosit piatră din Muntele Caraiman. Proiectul clădirii a fost realizat de arhitectul Ion N. Socolescu, acelaşi care a construit, în calitate de antreprenor, Palatul CEC din Bucureşti, sau care a proiectat clădirea fostei Primării din Pitești (în prezent Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”).
2. Apoi ne-am îndreptat spre Castelul Cantacuzino, pe care mi-am dorit să-l revăd. A fost una dintre reședințele prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino (supranumit “Nababul”), care a fost de două ori primar al Bucureștiului (1869-1870, 1913) și de două ori prim-ministru al României (1899-1900, 1904-1907). Edificiul a fost realizat în piatră și cărămidă, după planurile arhitectului Grigore Cerchez, iar construcția sa a durat cinci ani. Mobilarea a durat încă un an și jumătate. La inaugurarea din 1911, castelul impresiona prin dotările sale moderne în raport cu acele timpuri, beneficiind de electricitate, sistem de canalizare și apă potabilă, cât și prin frumusețea stilului neoromânesc. .
3. După ce am vizitat muzeul, ne-am îndreptat spre terasa restaurantului Canta Cuisine, care-și are sediul la parterul castelului, ca să servim masa de prânz. În opinia mea, această terasă de restaurant este una dintre cele mai frumoase din România, datorită panoramei asupra Bucegilor și a Crucii Eroilor de pe Muntele Caraiman, care se oferă privirii mesenilor. În timp ce așteptam pregătirea felurilor de mâncare, a început o ploaie torențială. Norocul nostru a fost că terasa are și mese acoperite. Oricum a fost plăcut să vedem natura dezlănțuită și noi să fim la adăpost. După ce-am terminat de mâncat bucatele delicioase, s-a oprit și ploaia și ușor, ușor, s-a mai luminat cerul. Ca un făcut, când mă bucuram de aroma cafelei din față, și de un delicios desert (vă recomand creme brulle) chiar a apărut soarele, venindu-mi în ajutor ca să fac niște fotografii reușite cu priveliștea în care apărea, în plan îndepărtat, Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman. Bineînțeles că din imaginile surprinse nu lipsesc nici statuile care atrag privirile turiștilor.
4. Apoi am revăzut Mănăstirea Caraiman din Bușteni. Chiar dacă nu este o construcție monument istoric, fiind înființată abia în 1998, merită să ajungeți să o vedeți, pentru că arată impresionant cu Munții Bucegi în spatele său. În plus, dacă este senin, poate aveți șansa să zăriți falnica cruce de pe vârful Caraiman.
5. Am plecat din Bușteni, spre Sinaia, și înainte de a ne caza, am făcut primul popas în cartierul Cumpătu, pentru a vizita Casa Memorială „George Enescu”. Cu ocazia asta am aflat că Enescu a construit această vilă, numită Luminiș, între anii 1923-1926, din banii pe care i-a obținut în primul său turneu în America. De fapt, muzicianul și-a dorit o vilă în Sinaia, pentru a putea fi în apropierea membrilor Casei Regale, care deseori veneau la Castelul Peleș. Ca și prima dată când am văzut acest muzeu, în 2013, m-a impresionat dormitorul mic al maestrului, care seamănă cu o chilie. Prin asta s-a verificat, încă o dată, faptul că oamenii valoroși sunt, în același timp, modești. Vreau să menționez faptul că am fost impresionată de disponibilitatea doamnelor muzeograf de a-mi răspunde la întrebările suplimentare, inclusiv de a-mi aprinde lumina în anumite încăperi, pentru a mă ajuta să fac fotografii mai clare.
6. Am intrat în curtea Mănăstirii Sinaia, ca să ne rugăm și să ne bucurăm de fotografiile făcute acolo. Mănăstirea Sinaia datează din secolul al XVII-lea, iar ctitorul ei a fost Spătarul Mihail Cantacuzino. Construcţia mănăstirii s-a realizat între anii 1690-1695.
7. După-amiază ne-am plimbat pe centru și pe străzile întortocheate ale orașului, admirând și fotografiind clădirile-monument istoric. Am constatat că am cărat degeaba umbrela noastră cu mâner de tip baston. Dar ăsta a constituit un motiv ca să ne amuzăm, după ce-am tras concluzia că umbrela cu pricina are darul să alunge norii.
8. A doua zi de dimineață, am servit o cafea și un fresh de portocale pe terasa mea de suflet, de unde am admirat în voie castelul și parcul său. Așa că vă recomand această terasă cu priveliște minunată, care aparține de Complexul Turistic “La Tunuri- Vila Economat”. Asta pentru că nu sunt multe locuri în România, unde poți să bei o cafea, sau iarna un vin fiert, cu ochii la un castel drag.
9. După ce ne-am mai plimbat prin curtea castelului și am mai făcut o sesiune de fotografii cu Peleșul în decor, am intrat și în Castelul Pelișor, deși nu trecuse mai mult de doi ani de la ultima mea vizită. Dacă nu știați, acest castel a fost construit între anii 1899-1902, din dorința regelui Carol I, ca reședință a principilor moștenitori Ferdinand și Maria.
Am fost din nou impresionată de frumusețea și eleganța interioarelor palatului, de-ai fi zis că era pentru prima oară când le vedeam. Eleganța și rafinamentul sunt la ele acasă, adică la castel, datorită Reginei Maria, care s-a implicat în amenajarea și decorarea acestei reședințe.
Din păcate, am fost dezamăgită că nu ni s-a oferit un tur ghidat. Altceva ar fi fost ca un muzeograf să-ți ofere mai multe informații decât cele seci, scrise pe scurt, și afișate la intrarea în fiecare încăpere. În fine…
10. După aceea, am intrat la timp ca să servim masa de prânz, deoarece începuse să picure. Cred că deja intuiți. S-a repetat schema din ziua precedentă, așa că a plouat pe săturate atât timp cât noi ne-am răsfățat pe terasa din curtea castelului. Restaurantul Carol Gastro Bierhaus, pentru că despre el este vorba, l-am mai verificat în anii anteriori, descoperindu-l inițial cu ajutorul aplicației Foursquare. De fiece dată, am apreciat mâncărea bine gătită și gustoasă, dar, dacă ajungeți la ei, vă recomand să luați și o porție de ștrudel cu mere și sos de vanilie. Când ne-am ridicat de la masă, parcă a fost un făcut, deoarece ploaia a scăzut în intensitate, fiind o plăcere să ne plimbăm prin ploaia liniștită, pe aleile parcului din curtea castelului. Cum să nu ne spunem că suntem niște turiști norocoși?
11. În dimineața celei de-a treia zi, am reușit să-mi împlinesc o dorință. Am revăzut Casino Sinaia, după aproximativ 30 de ani. Pentru mine a fost cireașa de pe tort, din această minivacanță. Casinoul din Sinaia reprezintă și astăzi unul dintre simbolurile stațiunii, fiind amplasat în partea nordică a parcului „Dimitrie Ghica”. Clădirea a fost construită în timp record, de numai un an (1911-1912), avându-l ca principal acționar pe baronul de Marçay, care era, totodată, și acționar la cazinoul din Monte Carlo. În vremurile de glorie ale casinoului, erau populare jocurile de ruletă, de cărți, rummy, șah, table. La ora 16:00, când se deschideau sălile de joc, jucătorii (în număr de 600-800 persoane/zi de joc) veneau cu trenul din București care circula sâmbăta și duminica. În Sala Oglinzilor, unde existau 13 de mese de joc, luminate de candelabre de cristal, se desfășurau jocurile de ruletă.
12. Doamna care ne-a oferit biletele pentru accesul la Casino, ne-a vândut un pont. Ne-a spus că dacă mai achităm și biletele pentru vizitarea Castelului Stirbey, beneficiem de o reducere. Am fost foarte bucuroasă de o asemenea oportunitate, pentru că citisem despre acest mic muzeu, dar nu știam nici programul de vizitare, nici adresa la care-l găsim. În ceea ce mă privește, vizita de aici a fost o adevărată desfătare, deoarece clădirea este restaurată și muzeul este modernizat cu bani europeni. Castelul poartă numele de familiei al Alinei, fiica domnitorului Barbu Bibescu-Stirbey, fiind cea mai veche clădire civilă din orașul Sinaia (a fost construită în 1875). Astăzi Castelul Stirbey găzduieste Muzeul Orașului Sinaia, care este alcătuit din 13 săli tematice.
13. Nu am plecat din clădire imediat ce am terminat vizitarea muzeului, pentru că am descoperit Cafeneaua Castelului Stirbey, care are un aer aristocratic. Bineînțeles că ne-am așezat la una dintre mese comandând o cafea… cu istorie, mai mult ca să ne bucurăm și să admirăm decorul.
Și pentru că mulți dintre cititorii mei doresc să le vând ponturi cu privire la opțiunile de cazare, le spun varianta pe care am mers. Faptul că am selectat petrecerea a trei nopți în Sinaia, platforma Booking.com mi-a sugerat printre altele și Pensiunea Master, situată pe drumul spre cota 1400, pe strada Gheorghe Doja 25, care avea un scor de 9,3/10, în iunie 2022. Pentru un preț de 180 lei/noapte am închiriat o cameră cu vedere spre munte și pădure, de care am fost încântată. Dacă veți fi curioși să citiți evaluările clienților, veți găsi și evaluarea argumentată pe care am postat-o pe această pagină:
Recomand această pensiune pentru serviciile de calitate oferite (nota 10)
A apreciat · Am ales această pensiune pentru că am fost influențată de recenziile foarte bune citite pe Booking, care s-au verificat la fața locului. Consider că am făcut o alegere foarte bună, de aceea, îmi doresc să revin la această locație. Pension Master oferă un raport excelent calitate-preț. Am apreciat curățenia din întreaga pensiune, inclusiv din cameră și grupul sanitar, și bunul gust cu care s-au decorat toate spațiile în care turiștii au acces. Propietara pensiunii a fost o prezență extrem de discretă și foarte plăcută. Punctele forte ale pensiunii: 1. Camera de zi/de socializare cu bucătăria open space, unde turiștii dispun de tot confortul și dotările necesare pentru a servi sau chiar a-și prepara mâncarea. 2. Balcoanele camerelor cu vedere spre munte și balconul camerei de zi, unde te poți relaxa cu o cafea sau o carte în mână. Ai parte de un decor foarte frumos, cu brazi înalți, de liniște, când și când de triluri de păsărele și de susur de apă curgătoare. 3. Pensiunea este relativ aproape de Castelul Peleș (cca 15 min de mers pe jos) și de telegondolă.
Nu a apreciat · Nu este cazul. Nu am remarcat minusuri.
Dacă dorești să mai citești o altă recomandare de petrecere a concediului în România, îți sugerăm să accesezi articolul Țara Făgărașului, o posibilă destinație pentru o minivacanță.