Vizitarea Casei Darvas-La Roche trebuie să fie pe lista tuturor turiștilor care ajung în Oradea. Clădirea a fost prima reşedinţă individuală în stilul vienez secession din oraş. Casa și-a recăpătat frumusețea și faima de odinioară, după ce, timp de aproximativ doi ani, a trecut printr-un amplu proces de restaurare, lucrările fiind finanțate cu fonduri europene. Acest lucru a fost posibil după ce propietatea a fost vândută primăriei, în 2016, de către moștenitoarea familiei Simon, care cumpărase imobilul în anii ’30. Din august 2020, găzduiește singurul Muzeu Art Nouveau din România.
Casa Darvas – La Roche a fost construită între anii 1909-1912, după proiectul arhitecţilor Lászlo şi Jószef Vágó, fiind una dintre bijuteriile arhitectonice din Oradea. Construcția are două fronturi stradale, cea principală, pe strada Iosif Vulcan, nr. 11, iar cea secundară fiind orientată spre Crișul Repede. Pe fațada galbenă, se evidențiază niște butoni decorativi din ceramică, de culoare verzi albastre, cu reflexe metalice.
Clădirea a fost realizată pe trei niveluri (demisol înalt, parte și etaj), pentru Darvas Imre, care era un întreprinzător evreu din Oradea în domeniul exploatării lemnului. Denumirea casei vine de la „Întreprinderea forestieră La Roche şi Darvas”, Alfred La Roche fiind un bancher din Elveția și, totodată, acționar la firma înființată de Darvas.
La parter erau amenajate birourile firmei, iar etajul era destinat familiei. În prezent, parterul găzduiește un magazin cu suveniruri și expoziții temporare. Noi am admirat machete de mașini vechi și o expoziție de pălării de epocă.
Muzeul reconstituie o locuință burgheză din Oradea, compusă din hol de intrare, dressing, sufragerie, salonul domnilor, salonul doamnelor, dormitorul, camera copiilor, camera servitoarei, bucătărie și baie. Expoziția propriu-zisă/permanentă constă în obiectele de mobilier, precum și în cele decorative, care erau caracteristice locuințelor burgheze din vilele și palatele de odinioară, construite în stil Art Nouveau.
În prima încăpere de la etaj este amenajată sufrageria. Prezența în acest spațiu a unui pian ajută la completarea atmosferei de odinioară, și, în plus, bănuiesc că favorizează organizarea unor concerte în cercuri restrânse.
În salonul doamnelor, am admirat un secreter, o măsuță cu oglindă și două scaune cu măsuță, care recreează locul de relaxare la o cană de ceai sau de cafea. Când intri în salonul domnilor, îți sar în ochi tabla de șah și o zonă dedicată țigaretelor.
Într-o altă aripă a clădirii, separată printr-un hol care are funcție de dressing, se află dormitorul matrimonial, camera copilului, camera servitoarei, bucătăria și baia. În dormitor s-a păstrat mobilierul de epocă în stil neo-rococo, din lemn de paltin vopsit alb, a familiei Simon. Interesant este faptul că paturile nu sunt alăturate, ci unul în prelungirea celuilalt. Camera copilului nu este mobilată, dar, cu ajutorul tehnicii video mapping, îți poți imagina cum ar fi arătat pe vremuri acel interior. Astfel sunt proiectate pe trei pereți animații cu jucării, decorațiuni sau diferite peisaje.
Și în bucătărie s-a păstrat mobilierul original, de lemn masiv vopsit alb. Decorul este completat cu o plită, precum și cu ustensile necesare pentru gătit.
Din bucătărie intri în camera servitoarei, care, în afară de mobilierul obișnuit, are un colț dedicat croitoriei.
Frumusețea casei este completată de vitraliile inspirate mai ales din natură (flori, lujerul ondulat, laleaua, păsări, elemente geometrice etc.), și care decorează atât fațadele cât și încăperile principale, de o mini-seră, precum și de o grădină situată în spatele casei, unde a fost amplasată o fântână arteziană.
De mare efect sunt cele două măşti de calorifer, care sunt perforate cu decupaje geometrice specifice stilului Secession vienez, și, mai ales, fântâna din hol decorată cu elemente geometrice din ceramică.
Este de apreciat faptul că în acest muzeu inedit se organizează evenimente mondene la fel ca în urmă cu 100 de ani. Așa că dacă vrei să experimentezi o călătorie în timp, aici este locul potrivit. Cum ar fi să-ți dai întâlnire cu prietenii la un Ceai Burghez, care ți se poate servi în porțelanuri fine și într-un decor de poveste? Nu-i așa că-ți sună cunoscut, mai ales că ritualul se întâmplă mai nou în fiecare zi de miercuri, de la ora 17? Parcă ar fi vorba de five o’clock tea. În situația în care vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă la Casa Darvas-La Roche, nu-ți rămâne decât să le accesezi pagina Facebook.
Dacă dorești să afli și despre alte obiective turistice din Oradea, din categoria celor “de neratat”, te invit să accesezi articolul Oradea – o destinație potrivită pentru un City Break.