Casa Storck – o casă de poveste din București

Te afli în București și vrei să vezi un muzeu cu o poveste impresionantă? Vrei să descoperi un loc care te va transpune în perioada de glorie a  Bucureștiului de odinioară și într-o lume a frumosului? Atunci îți propun să vizitezi Muzeul „Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck”, situat pe str. Vasile Alecsandri, nr. 16.

Aici vei găsi o casă-atelier, care a aparținut unei familii de artiști celebri. Cu siguranță vei fi impresionat de operele de artă expuse, precum și de decorațiile interioare spectaculoase. Ambii soți și-au adus contribuția la înfrumusețarea acestei case. Astfel, sculptorul Frederic Storck a decorat fațada cu basoreliefuri sculptate în piatră, iar soția sa a decorat-o în interior cu picturi murale, atât pe pereții și plafonul holului central al casei, cât și pe peretele din spatele atelierului său. Interesant e că, în centrul acestui perete, din planul îndepărtat al atelierului, se găsește o fântână, care este o replică facută de Frederic Storck după ancadramentul de la ușa de la intrarea în biserica Colțea. Mai mult, fiecare dintre soți a gândit în această casă propriul atelier. Cel de pictură, al Ceciliei Cuţescu Storck, atrage atenţia prin bogăția decorațiilor, în timp ce atelierul de sculptură, al lui Frederic Storck, se remarcă prin simplitatea și funcționalitatea sa. 

Muzeul, alcătuit din șase săli expoziționale, deține lucrări de pictură, desene în tuș sau cărbune, acuarele și guașe realizate de Cecilia Cuțescu Storck, precum și sculpturi celebre realizate de către soțul său, Frederic Storck. Deoarece Frederic făcea parte dintr-o dinastie de artiști, în muzeu vei putea admira și sculpturi realizate de Carol Storck, fratele lui Frederic, şi de Karl, tatăl celor doi.

De asemenea, muzeul adăpostește și colecții de medalii lucrate în bronz, monede antice și icoane. 
După moartea lui Frederic Storck, la 26 decembrie 1942, Cecilia a făcut demersuri pentru a dona statului o parte dintre bunuri și din colecția creată de ei în această locuință. Astfel, în anul 1948, colecţia a fost declarată de utilitate publică, iar muzeul a fost deschis pentru public în anul 1951.

Povestea Casei Storck 

În anul 1911, la doi ani după ce Frederic Storck s-a căsătorit cu Cecilia Cuţescu, ei au început să ridice această reşedinţă. Casa a fost construită după planurile arhitectului Alexandru Clavel, fiind finalizată în 1913. Casa a fost gândită cu dublă utilitate: o parte de locuit, care nu se vizitează, și altă parte, care a reprezentat locul de creație al celor doi artiști. Acest spațiu de la parter a fost dintotdeauna deschis discipolilor, prietenilor și iubitorilor de artă, iar astăzi funcționează ca muzeu. Clădirea construită în întregime din zidărie și cărămidă, în stil germanic, îți va sări în ochi, datorită faptului că exteriorul este vopsit în roșu pompeian. Pentru fațada principală s-a folosit tencuială și lemnărie aparentă, iar ancadramentele ușilor și ferestrelor s-au realizat din piatră. De cum vei intra în partea principală a casei, vei remarca pereții decorați cu picturi de către Cecilia Cuțescu Storck, având ca subiect femeia și iubirea. În afară de tablourile doamnei expuse fie pe pereți, fie pe șevalete, vei putea admira sculpturi de marmură, bronz sau teracotă, realizate de Frederic, fratele său, Carol, sau de Karl Storck-tatăl. Una dintre camere este destinată tablourilor Ceciliei cu peisaje din Balcic, unde familia avea o casa de vacanță.

În atelierul de sculptură al lui Frederic Storck, situat în planul îndepărtat al casei, poți vedea varianta în gips a lucrării monumentale care o înfăţişează pe Domniţa Bălaşa. În ceea ce mă privește, m-a impresionat macheta Catedralei Arhiepiscopale de la Curtea de Argeş, realizată de către Karl Storck, pentru Expoziţia Universală de la Paris din anul 1867.

După ce vei vizita sălile muzeului, îți recomand să nu pleci înainte de a vizita grădina din spatele casei. Vei fi mirat să găsești coloane, capiteluri şi sculpturi, într-o oază de verdeață. O parte dintre acestea au fost aduse de la Balcic, unde familia a avut o vilă frumoasă, situată în aproapierea malului Mării Negre, și pe care au pierdut-o după cedarea Cadrilaterului, în 1940.

Frederic și Cecilia Storck – personalităţi ale acelor vremuri

Frederic Storck (1872-1942) a fost profesor la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, timp de 31 de ani, pășindu-i pe urme tatălui său și din această perspectivă. Frederic Storck este autorul a numerose lucrări de sculptură, busturi, statui, inclusiv statui decorative de fațadă (la Palatul de Justiție din București sau Palatul Prefecturii din Galați), monumente de artă funerară (din Cimitirul Bellu, de exemplu), realizate în marmură, piatră sau bronz. Amintesc statuia lui Mihai Eminescu din marmură albă, din Parcul Central al municipiului Galaţi, realizată în 1911, sau statuile din alegoria „Adevărul” pentru Palatul de Justiţie din Bucureşti. Sculpturile lui Frederic expuse în muzeu mi se par că fac un elogiu frumuseții și gingășiei femeii. Din lucrările colecției, mi-a atras atenția în mod deosebit bustul Reginei Maria, realizat de către sculptor din teracotă patinată; mi s-a părut foarte inspirată alăturarea acestui bust al reginei cu tablourile cu peisaje din Balcic, fiind știut faptul cât de mult a iubit regina acest loc.

De asemenea, Cecilia Cuţescu Storck (1879-1969) a fost profesor la Catedra de arte decorative de la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, în perioada 1916-1947. Ea a fost prima femeie din Europa care a deţinut funcţia de profesor la o universitate de artă de stat. Opera sa constă atât în picturi de șevalet, cât și din artă decorativă. De numele său se leagă realizarea unor picturi murale celebre, de mari dimensiuni, cum ar fi: „Istoria Negoţului Românesc” (1933) din aula Academiei de Studii Economice, „Apologia artelor românești”  (1935) de pe plafonul Sălii Tronului din Palatul Regal sau lucrarea „Agricultura, industria şi comerţul”, aflată în holul de onoare al Băncii Marmorosch-Blank. 

De la doamna care ne-a fost ghid am aflat că această clădire aparține acum moștenitorilor familiei, frații Alvaro și Alexandru Botez. În prezent, muzeul funcționează în baza unui contract de comodat între moștenitori și municipalitate, pentru expunerea și conservarea colecției. M-am felicitat pentru faptul că am ales un tur ghidat, deoarece am avut șansa să aud povestea acestui muzeu minunat din gura unei doamne dedicată meseriei de muzeograf. Mi-a rămas la suflet disponibilitatea de a ne răspunde la întrebările suplimentare pe care i le-am adresat, precum și blândețea și căldura din voce. Prezența acestei doamne minione  a dat farmec acestei vizite. 

Din păcate, acest muzeu se află prins la mijloc între pretențiile propietarilor care așteaptă ca acesta să fie restaurat de către Primăria București, care îl administrează în baza actului de comodat, și reticența reprezentanților administrației capitalei de a investi într-un edificiu care nu le aparține. Evit să mă gândesc ce s-ar alege de acest muzeu la un eventual cutremur cu o amplitudine mai mare, mai ales că în toate camerele sunt urme de infiltrații și de igrasie.

Adresa: București, Str. Vasile Alecsandri, nr. 16
Program de vizitare: Miercuri – Duminică, 10.00 – 18.00 (17.30 ultima intrare)
Taxă intrare: 10 lei/adult; 5 lei/elev, student Taxă foto: 15 lei

Îți recomand să citești și despre „Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru-Furnică Minovici”, altă casă-muzeu din București mai puțin cunoscută.

Dacă ți-a plăcut ce ai citit și dorești să mai afli și despre alte muzee pe care le-am vizitat în România, în ultimii ani, te îndemn să ne urmărești aici pagina de Facebook asociată blogului.

Foto: Andrei Neagu