Am fost la Muzeul Național Cotroceni chiar de ziua mea

Ce poate fi mai frumos decât să-ți petreci o oră din viața ta alături de cei dragi într-un palat regal? Și dacă mai spun că nu a fost o zi oarecare, ci ziua mea de naștere, efectul a fost cu atât mai mare. Mai mult, Dumnezeu mi-a oferit cu această ocazie un cadou deosebit, aranjând să fim singurii turiști programați la acea oră de vizitare. Asta ne-a permis să ne bucurăm din plin de decorurile de poveste, nefiind incomodați de prezența altor vizitatori, atunci când doream să fotografiem încăperile, obiectele de mobilier sau anumite decorațiuni, sau chiar detalii. În plus, ne-am bucurat de o atenție sporită din partea ghidului, care a avut timp să ne răspundă pe larg la tot felul de întrebări. 

Palatul Cotroceni, fostă reședință domnească și regală, se află în București, în sectorul 6, pe Bulevardul Geniului nr. 1-3. Nu cred că există mulți români care să nu asocieze numele Palatului Cotroceni cu sediul Președinției României. Muzeul Național Cotroceni, inaugurat pe 27 decembrie 1991, reprezintă de fapt aripa veche a ansamblului arhitectural, care mai cuprinde, pe lângă palatul regal, vechile pivnițe domnești, chiliile fostei mănăstiri, clopotnița, Biserica Cotroceni. Muzeul deține peste 20.000 de piese din cele mai diverse domenii: artă plastică, artă decorativă, istorie, carte veche, documente și acte oficiale, numismatică, arheologie.

SCURT ISTORIC

Istoria Palatului Cotroceni se leagă de numele domnitorilor Șerban Cantacuzino, Barbu Dimitrie Știrbei și Alexandru Ioan Cuza. Mai precis, în 1679, domnitorul Șerban Cantucuzino a decis să construiască un ansamblu mănăstiresc pe dealul Cotroceniului. Șerban Cantacuzino a dispus să se ridice și case domnești, pe latura nordică a curții. Domeniul a suferit modificări abia în timpul domniei lui Barbu Dimitrie Știrbei, în 1852, când acesta a dispus să se refacă și să se modernizeze palatul domnesc. În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, ca urmare a dotării şi modernizării, palatul capătă statutul de reşedinţă oficială de nivel european.
În 1893, pe vremea regelui Carol I, palatul domnesc a fost demolat. În perioada 1893-1895, pe acest loc a fost construit palatul regal, lucrările fiind coordonate de arhitectul Curții Regale, francezul Paul Gottereau. La vremea respectivă, lucrările au fost realizate cu fonduri guvernamentale; de aceea, palatul regal este un palat al statului român. După Marea Unire, din 1918, palatul a fost modificat și extins sub coordonarea arhitectului Grigore Cerchez. În perioada 1949-1977, aici a funcționat Palatul Pionierilor. Deoarece clădirea a fost puternic afectată de cutremurul din 1977, a urmat un amplu proces de consolidare și restaurare, care s-a întins pe parcursul a zece ani. Tot atunci, s-a ridicat și o aripă nouă, proiectată de arh. Nicolae Vlădescu, care adăpostește în prezent sediul Președinției României. 

Dacă, după citirea articolului, vă veți gândi să vizitați Muzeul Național Cotroceni, vă atrag atenția că acest lucru este posibil cu o programare telefonică sau prin completarea unui formular online, cu minim 24 de ore înainte. Grupurile sunt formate cu maxim 15 persoane. Pentru că în acea curte se află și Administrația Prezidențială, cred că intuiți că există pază militarizată și un regim special. De aceea, luați în calcul că trebuie să aveți asupra voastră cartea de identitate și că vi se va face control corporal și al bagajelor, la fel cum se procedează pe aeroporturi.
După ce am intrat, ni s-a atras atenția că nu avem voie să fotografiem curtea sau exteriorul palatului regal. Recunosc că am simțit o frustrare din acest motiv; faptul că ni s-a permis să fotografiem interioarele cu aparatul încorporat telefonului, fără vreun cost suplimentar, a mai compensat acest neajuns. De când a început pandemia, nu se mai face turul complet, ci turul clasic care include numai curtea interioară și etajul I și II al palatului regal. De aceea, mi-am propus să revin peste câțiva ani pentru a beneficia de turul complet, care-mi va oferi posibilitatea să văd în plus cuhnia, biserica, și pivnița.
Voi încerca să selectez fotografiile cele mai reușite și mai reprezentative pe care le-am făcut pe parcursul acelei ore, așa fel încât să vă puteți forma o impresie de ansamblu.  
După ce-am intrat în Palatul Regal, am pășit cu sfială, dar și cu încântare, pe covorul roșu de pe scara din marmură. Holul de Onoare a fost conceput de arhitectul Paul Gottereau, care a fost inspirat de interiorul Operei Garnier din Paris. 

Prima oprire, de la etajul I, am făcut-o în Sufrageria Germană, care a fost decorată în stilul neo-renașterii germane, cu tapet pe perete și lambriu de culoarea lemnului. Sufrageria a fost utilizată odinioară pentru discuții militare și cine diplomatice. Candelabrul este original, de sec. XIX, Deși șemineul nu era pur decorativ, ci ar fi putut avea rol funcțional, cu toate acestea el n-a fost folosit, deoarece palatul avea încălzire centrală. Covoarele nu sunt cele originale, ci au fost lucrate la Cisnădie după restaurarea începută în 1977.

A urmat apoi Salonul de Vânătoare destinat trofeelor, care a fost decorat în stilul neo-renașterii italiene. În această încăpere, furnirul este din lemn de tei, iar mobilierul din lemn de nuc. Armele de vânătoare de pe pereți i-au aparținut Regelui Ferdinand I, dar multe dintre trofeele agățate pe pereți i-au aparținut lui Nicolae Ceaușescu.

Turul a continuat în  Salonul Florilor care a fost amenajat la îndemnul Reginei Maria a României, inspirat de stilul Seccesion, anul 1900. Denumirea Salonului se datorează motivelor florale de pe pereți și care se regăsesc și pe covor. Șemineul este din marmură românescă de Alun, județul Hunedoara, iar covorul a fost lucrat de mână, la Cisnădie. Salonul era destinat, în special, seratelor muzicale. De aceea, veți vedea într-un colț al salonului un pian vechi, la care a cântat și George Enescu. 

După aceea, am ajuns în Biblioteca Regelui Ferdinand I al cărui mobilier a fost lucrat din lemn de ulm. Ea a fost decorată asemănător celei din Castelul Peleș. Biblioteca conține 2500 de volume valoroase, scrise în multe limbi, printre care și în cele șapte limbi cunoscute de Ferdinand I (română, latina, engleză, franceză, germana, rusă și greacă veche), În fundal se vede pupitrul de la care Regele Ferdinand I acorda audiențe,

Am rămas muți de admirație la intrarea în Salonul Alb. Acest spațiu a fost amenajat în stil neoromânesc de către arhitectul român Grigore Cerchez, la iniţiativa Reginei Maria, cu scopul de a găzdui Salonul de Recepţie al Palatului Cotroceni. În acest salon, sunt așezate la loc de cinste portretul Reginei Maria și cel al Regelui Fedinand I.

Salonul Cerchez, așa cum mai este cunoscut Salonul Alb, se învecinează cu Sufrageria Palatului Cotroceni, unde se servea cina. Aici, piesa de rezistență este masa rotundă, precum cea a Regelui Arthur. Mobilierul a fost realizat din lemn de paltin acoperit cu bronz și cu aur, după schițele Reginei Maria. Scaunele pe care se așezau femeile aveau spătarul decorat cu arborele vieții, iar cele destinate bărbaților aveau o acvilă sculptată pe spătar.

După aceea, am urcat la etajul al II-lea, pentru a vedea încăperile folosite pe timpul zilei și apartamentele regale. Tot aici mi-a plăcut Salonul pentru mic dejun, decorat cu furnir din lemn de cireș, iar mobilierul, adus din Italia, este sculptat din lemn de nuc. Candelabrele de sec. XIX sunt cele originale, decorate și cu pietre semiprețioase de onix verde, aduse din Pakistan.

În Apartamentul lui Carol I și al Elisabetei am văzut un pat imens sculptat din lemn de nuc, despre care am auzit că ar cântări vreo 750 kg. El i-a fost dăruit Regelui Carol I, în 1876, de către reprezentanții nobilimii române.

M-a impresionat foarte plăcut Dormitorul Reginei Maria, conceput în stilul Tudor și mobilat cu piese care aparțin stilului Art Nouveau. Tapiseria de deasupra patului, plus alte decorații interioare, ca și forma boltită a tavanului, oferă un farmec aparte acestei încăperi.

Alături am intrat în Salonul Norvegian, o încăpere lambrisată cu lemn de brad, unde regina Maria se retrăgea pentru a lucra sau a se reculege. 

Ar mai fi multe de povestit, dar mai bine faceți-vă timp să ajungeți la acest muzeu, care, după părerea mea, este unul dintre cele mai frumoase din România. Vă garantez că nu veți regreta.

Dacă v-a plăcut articolul și doriți să aflați/citiți și despre alte muzee pe care le-am vizitat în România, în ultimii ani, vă îndemn să ne urmăriți aici pagina de Facebook asociată blogului.

Muzeul Național Cotroceni

Text: Gabriela Neagu

Foto:  Andrei Neagu