7 localuri din București care-mi plac [Guest Post]

Numele meu este Emil Călinescu, iar gazda mea de astăzi m-a rugat să scriu despre 7 localuri din Bucuresti care-mi plac. Mă rog, Andrei nu mi-a zis câte, însă nu puteam alege alt număr, altă cifră mai exact, decât 7. Este ceva magic în ea, așa cum sper să fie și acest articol. 

Casa Oprescu 

Încep cu cârciuma mea preferată. Este cârciuma pe care o aleg ÎNTÂI ȘI ÎNTÂI pentru gust. Vorbim despre mâncare, deci gustul acesteia este pe primul plan în cazul acestei alegeri. Este un local scump (prea scump după unii), lucru care mie-mi convine dintr-un alt motiv: fiind scump îl vizitez rar. Drept urmare, fiecare vizită făcută acolo este specială, unică, în felul ei.

Faza e că la Casa Oprescu mi-a plăcut absolut tot ce am mâncat: au de departe cele mai bune ciorbe din oraș, am mâncat CEI MAI BUNI MICI (din București, căci în afara orașului se găsesc mici ceva mai buni), am mâncat deserturi excelente și am prins și o atmosferă excelentă acum mai bine de 1 an, când mi-a cântat o lăutărească în poală.

Au 3 chestii specifice lor:

1. Un meniu saptamnal, scris de mână, care îmi face de fiecare dată cu ochiul pentru că are chestii proaspete, care au rulaj. Am mâncat de aici un borș de pește și un gulaș acum vreo 2 ani. Mi-au plăcut enorm ambele.
2. La deserturi două sunt specifice lor: o budincă de clătite (găsibilă în meniu sub denumirea de Clătite Casa Oprescu) și porția de papanași din 3 bucăți. Da, ați citit bine, 3 papansi la porție. 
3. Pentru că vă ziceam la început de borșul de pește, ei au și o baltă a lor, deci peștele proaspăt e din producție proprie. Nu sunt atât de fan pește, însă câțiva prieteni care consumă așa ceva au fost extrem de mulțumiți de ce au mâncat. 

Localul se află lângă parcarea de la Palatul Copiilor, deci dacă sunteți bucureșteni și aduceți pe cineva aici îl veți și plimba prin Parcul Tineretului. Găsiți și o gură de metrou destul de aproape, în cazul în care se pune problema transportului. 

Terasa Obor

Rămân în domeniul micilor și recomand Terasa Obor din mai multe motive (în număr de 5, deși aș putea găsi chiar mai multe):

• În general micii de pe marginea drumului și din piețe, târguri și bâlciuri sunt cei mai buni mici, superiori celor din restaurante. Casa Oprescu, de mai sus, este o excepție. Am mâncat mici buni și-n alte piețe, la Crângași de pildă, nu zic că nu-s buni, însă parcă cei de la Obor sunt peste. Sunt cei mai buni dintre cei de pe piață.
• Micul servit la terasă de la piață are farmecul sau și în ceea ce privește atmosfera: chiar dacă nu mai găsești atâtea tarabe cu casete și CD-uri ca acum 10-20 de ani, atmosfera nu este cu mult diferită. Micul nu intră așa de bine cu muzică occidentală, însă intră perfect cu o manea ori o muzică populară în boxe. 
• La Terasa Obor, cea originală, de vizavi de piață, gășiți doar MICI cu pâine și muștar. Nu cartofi, nu murături. Ceea ce pe mine nu mă încântă neapărat, însă pe alții îi încântă tocmai pentru că pot savura pe de-a-ntregul gustul micilor. Dacă vă duceți la alte terase din Obor, e una exact lângă bazar, veți găsi un gust foarte asemănător al micilor, însă veți găsi și cartofi, murături și chiar alte preparate din carne. Fiecare cu preferințele lui, zic.
• Piața Obor mai are 2 avantaje certe: este la o gură de metrou și are și mall exact vizavi (mall unde găsiți inclusiv Cinemax Veranda, deci după o porție deloc sănătoasă de mici puteți vedea și un film bun). Dacă duceți un turist fițos, acesta va vedea atât bazarul de inspirație orientală, cât și mall-ul pur occidental. Cele 2 lumi coexistă într-o armonie perfectă.
• Piața Obor are și avantajul poziționării geografice: aproape de o gură de metrou, nu departe de stadion (de aceea suporterii au tot frecventat locația) și nu foarte departe de centru. 

Pentru mine, micii de la Obor sunt locul 2 pe Bucuresti, după Casa Oprescu.

La Maria si Ion

Nu doar că i-am pus în topul meu pe locul 3, dar La Maria și Ion mai are și alte calități certe.

Întâi și întâi, ca zonă care trebuie frecventată într-un oraș, Regia ar trebui să se afle undeva sus de tot. La modul general, zonele studențești au farmecul lor, o atmosfera aparte. Mie îmi place să beau o bere în Regie și prefer zona în detrimentul altor locuri, chiar dacă nu stau deloc aproape de ea.

În al doilea rând, dintre localurile din Regie, La Maria și Ion este cel mai animat. Am fost în mai multe rânduri, cu ocazia Euro 2020, prin Regie, și nu am găsit un loc să-mi placă mai mult. Celelalte au fost afectate prea mult de pandemie, unele închizându-se (cum e cazul P21; apropos de P21, pe locul fostei terase a P21 este acum o terasă extinsă a localului La Maria și Ion, poți bea o bere înăuntru, afară pe prispă și afară jos), altele mențînându-se cu greu (la P18 este destul de pustiu, de pildă).

În al treilea rând, este un local foarte pregătit pentru Euro 2020 și în general pentru meciuri, are 6 televizoare pe terasa de jos și alte 2 pe prispa de sus.

Evident, nu v-am zis argumentul principal: mâncarea foarte bună. Grătarul în principal, mici și cârnați, însă nu excludeți tochiturile și ciorbele. Am mâncat o ciorbă de burtă excelență la ei. 

Argumentul numărul 5, argumentul Regiei, de fapt, este cel legat de costuri: prețuri mici, studențești. 

Argumentul 6 este legat de gura de metrou (sunt, de fapt, 3, căci poți merge pe jos, printre cămine, până la Crângași, însă poți merge, pe Splai, atât spre Grozăvești, cât și spre Petrache Poenaru).

Un ultim argument este dat de programul artistic: în fiecare weekend (vineri, sâmbătă, duminică, uneori și joia) cânta un lăutar/manelist. Pe data de 17 iunie a venit marele Adrian Minune, însă de obicei vin lăutari mai slab cotați. Bogdan de la Ploiești am văzut că a venit foarte des în ultima vreme. Eu am prins, acum vreun an și jumătate, înainte de pandemie, un lăutar de-al casei, însă unul extrem de talentat, care a cântat deopotrivă lăutărești, manele, populare și … grecești. O atmosfera foarte mișto.

Dacă nu va plac aceste genuri muzicale, puteți în continuare să beți și să mâncați afară, căci programul artistic se petrece tot timpul în interior. Mă rog, va trebui să suportați câteva minunte atunci când mergeți la toaletă, aceasta fiind doar înăuntru. 

Caru cu Bere

Trebuia să pun și un local din Centrul Vechi. Știu, e al patrulea și deja am scris enorm. Nu voi scrie foarte multe despre el, ci doar 3 chestii esențiale:

1. Este un local apreciat, parcă, mai mult de nebucureșteni decât de bucureșteni. Orice provincial vrea să meargă aici, însă bucureștenii sunt, parcă, sătui de el. Mă rog, pe lângă provinciali mai sunt și străinii, ei chiar sunt dați pe spate de local.
2. Terasa nu-mi place, nu ai niciun fel de priveliște, însă interiorul face toți banii. Mă rog, când e și program artistic cu atât mai bine. 
3. Din păcate, nu există vreo mâncare care să mă fi dat realmente pe spate, despre care să spun că la Caru cu Bere este cea mai bună. Poate din acest motiv îl vizitez cu precădere la prânz, când au oferta de meniu la 22 de lei (+7 lei desertul). Căci da, Caru cu Bere atrage un amestec extrem de eterogen de client: săraci, studenți, pensionari și nu numai, care se bucură de meniurile de prânz și de cină, dar și oamenii dornici de distracție, care până la pandemie veneau după 8-9 seara. Acum reîncepe să devină ce era înainte, de când programul a fost prelungit până la 2 noaptea. În pandemie Caru cu Bere era destul de trist fără acest ultim public, însă acum este din ce în ce mai apropiat de ce era pe vremuri.

Partea proastă este că trebuie musai să vă faceți rezervare, rar de tot aveți norocul să gășiți o masă liberă. Deci dacă aveți chef să vă plimbați prin Centrul Vechi si să mergeți unde vă face cu ochiul, Caru cu Bere cam trebuie tăiat de pe listă.

Trattoria Don Vito

Trebuia să pun si o pizzerie căci sunt mare fan al acesteia. Aici este pizza mea preferată din București. Îmi place atmosfera, îmi place servirea, îmi place să văd chelnerul cum vine cu o râșniță imensă de piper și toarnă pe pizza mea, îmi plac și sortimentele de pizza din meniu. Îmi place și localizarea ei, în Centru, dar NU în Centrul Vechi ci la Piața Română, pe str. Mendeleev nr. 1

E drept, pe comandă aș putea găsi pizzerii mai bune, însă farmecul unei PIZZERII este si atmosfera, nu doar gustul ei. 

Combinația mea preferată de la Don Vito este Pizza Quattro Formaggi cu extra-topping de ananas. Credeți-mă: merită! Dar, vă rog frumos, nu jigniți Pizza Quattro Formaggi punându-i sos ROȘU peste. În Italia ați putea fi împușcați pentru asta!

Am mâncat aici și paste demențiale, (italienești și ele), însă nu se fac de râs nici cu supă cremă de roșii. Nu zic că e excelentă, zic doar că merge perfect ca aperitiv.

Ca bonus, au și deserturi faine, dar și un vin al casei special (nu unul de super/hyper market, ci un vin adus de o cramă, special pentru ei).

Nu sunt deloc ieftini, totuși, ceea ce, exact că-n cazul Restaurantului Casa Oprescu, mă face să merg rar aici. Rar, însă cu sens, că să zic așa.

Shaormeria Baneasa

Pun Shaormeria Baneasa în această înșiruire din 3 motive:.

1. Trebuia să pun o shaormerie, să vă zic unde cred eu că se poate mânca cea mai bună shaorma din București.
2. Trebuia să pun ceva din Nord, că să va plimb geografic prin tot orașul. Mă rog, găsiți Shaormeria Băneasa și pe la Crângași, dar și pe la IOR. Nu zic să le evitați, însă din punctul meu de vedere sunt doar 80-90% din original. Necunoscatorii vor spune că-s identice, dar vă spun eu că nu-i așa. De pildă, la una dintre “celelalte” shaormerii (nu spun zic la care), dacă nu-i ziceam eu nu-mi punea sos curry. La Shaormeria Băneasa cea originală sosul respectiv este în rețeta casei. Am ajuns să spun la alte shaormerii: “puneți sos curry că la Băneasa”. Pe bune, e ceva cumva specific lor.
3. O pun ca reper. Dacă sunteți din provincie și stați o săptămâna prin capitală, va sfătuiesc să mâncați în prima zi shaorma de aici și apoi zilele următoare încă una sau două din altă parte. Să aveți termen de comparație atunci când mergeți la o shaormerie de cartier ori, de ce nu, o altă celebră.

Intermacedonia

Închei cu o cârciumă de cartier, că tot vorbeam de shaormerii de cartier mai sus. Este în cartierul meu, exact vizavi de stația de metrou Piața Iancului.

Poate pentru alții nu înseamnă nimic, însă eu am multe amintiri acolo. Și fix din acest motiv vă pot spune foarte multe despre acest loc. Cu bune și cu rele, evident. Așadar:

• Este un local old-school, care nu s-a schimbat cu aproape nimic de acum 20 de ani. Mulți dintre chelnerii de acum 15 ani, de când mergeam constant, încă lucrează acolo, au aceleași glume, aceleași replici, probabil e și același bucătar. Pizza, de pildă, este fix la fel că PRIMA pizza mâncată, căci la ei am mâncat prima oară acest sortiment culinar. Au și o formație a lor, un lăutar și o lăutareasă, aceiași de când îi știu eu. Când era închis înăuntru, formația cânta înăuntru, însă ușile erau deschise, să se audă pe terasă. Îmi plăcea atmosfera, nu sunau deloc rău. Înăuntru ar fi fost gălăgie dacă stăteam, dar stând afară și ei înăuntru se auzea perfect: nici prea tare, nici prea încet.
• Berea la halbă e fix 6 lei (mă rog, când scriu acest articol), exact cât e și în Regie. Deci pentru băut e localul aproape perfect.
• Mâncarea e decentă, nu te dă pe spate, nu te dezamăgește. Cumva, însă, designul, platingul, nu-ți face deloc poftă. Pusesem la un moment dat pe Facebook niște mici care mai mult îți tăiau pofta de mâncare decât să ți-o facă. Mici, care, să ne înțelegem, erau decenți. Am mâncat acolo deserturi bune (un tort chiar foarte bun), clătite foarte pufoase, papanași buni; am mâncat și ciorbe bune, una de pește rămânându-mi în minte. Cumva, bucătarul îmi pare un tip care știe să facă de toate, care pune suflet, dar care nu excelează la nimic. Exact ca un elev de 8 pe linie, tocilar, muncitor, dar deloc sclipitor.
• Are avantajul de a fi localizată foarte aproape de stadion, dar îndeajuns de departe încât să poți bea bere în ziua meciului. Cu excepția celebrului Steaua – Rapid din 2007, care era meci de risc maxim, în rest am putut bea tot timpul bere aici. Nu am încercat la acest Euro, în zilele meciurilor, deci nu știu să vă zic cât de riscante au fost considerate ACESTE meciuri.
• Pentru că vă spuneam de local old-school, și publicul este tot bătrân. Dacă Regia are clientelă tânără, care discută eventual despre ecuații și integrale, la Intermacedonia clienții sunt cu precădere bătrâni. Înainte de pandemie am nimerit de vreo 2 ori lângă mese în care se ținea un parastas (dacă te duceai la prânz, pe la 12-13-14). Chiar și seara, când nu se mai fac parastase, sunt șanse mari să vezi în jur doar boschetari cu discuțiile lor specifice. 
• Aici îmi place terasa mai mult decât înăuntru. Ai ceva verdeață, ai un gard viu care atenuează zgomotul străzii și nu este chiar la strada principală cu tramvai. Deci ai un minimum de liniște.
• Nu-mi place că nu au televizoare afară, nu sunt “football friendly”, ca să zic așa. Poți vedea meciurile înăuntru. Am văzut de câteva ori, acum mulți ani, meciuri în interior. Dar afară, pe terasă, în timpul mondialelor sau europenelor, nu poți face asta. Ceea ce e păcat, investiția nu ar fi fost deloc mare.
• Eu merg din când în când aici și că să-mi amintesc de vremurile de demult. Și, pentru că vă spuneam la început de puținele schimbări, pot spune că această reticență la schimbare îmi convine: dacă el rezistă (veșnic?) tânăr, poate rezist și eu astfel.

Acestea sunt cele șapte localuri din București care-mi plac. V-am plimbat prin tot orașul,  v-am spus fiecare de ce-mi place, v-am dus prin locuri celebre, v-am oferit un meniu, totuși, variat. Acum este rândul vostru să îmi spuneți, mă rog, gazdei mele, preferatele voastre. Eu sunt Emil Calinescu, dețin 11 bloguri, 3 dintre ele fiind link-uite in articolul de față. Pe celelalte 8 vă las să le descoperiți singuri. Vă mulțumesc că ați avut răbdare să mă citiți până la capăt și mulțumesc gazdei mele pentru invitație!