Printre lăcașurile de cult, situate mai departe de localitatea mea de domiciliu, pe care mi-aș dori să le revăd cândva, se numără, de exemplu, Mănăstirile Prislop, Lainici, Sihăstria, Putna sau Râmeț. Mergând în acele locuri am simțit că mă încarc energetic sau că mă conectez cu Cel de Sus. Asta poate și datorită puterii rugăciunilor călugărițelor sau călugărilor, a gândului că acele lăcașuri au dăinuit peste secole și, nu în ultimul rând, a amplasării în zone de-o frumusețe rară care te lasă, pe moment, fără cuvinte, gândind că poate așa arată raiul.
Astăzi, vă voi povesti despre Mănăstirea Râmeț, situată în comuna Râmeț, din județul Alba, la aproximativ 35 de km de Alba-Iulia. În primul rând, atunci când mi-am planificat concediul, mi-am dorit să includ în circuitul meu prin Transilvania și vizitarea acestei mănăstiri, despre care citisem că este considerată “Catedrala Ardealului”, fiind una dintre cele mai vechi așezăminte călugărești din Transilvania (1377). Demn de menționat este faptul că mănăstirea și biserica veche s-au aflat sub protecția lui Matei Corvin, ca și a lui Mihai Viteazu, care le-a refăcut.
Amplasarea ei la poalele Munților Trascăului, pe lângă râul Geoagiu, m-a impresionat din cale afară. Cu toate că am ajuns pe la ora prânzului, după ceva timp, în care am vizitat atât biserica veche, cât și pe cea nouă cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, am avut șansa să zăresc razele soarelui parcă filtrate de crestele munților. Datorită luminii nefirești, am avut impresia că mă aflu într-un colț de rai. Recunosc că și curtea extrem de curată și foarte bine organizată, cu ronduri de flori și mai ales trandafiri și cu acele alei frumos configurate cu ajutorul gardurilor vii, plus aerul acela proaspăt de munte, au amplificat această impresie. Bănuiesc că într-un loc de-o frumusețe asemănătoare a apărut expresia “raiul pe pământ”.
Despre această regiune nespus de frumoasă, din Apuseni, am mai scris în articolul despre satul turistic Rimetea. Dacă ar fi să vorbesc despre peisajele locului, cuvintele ar fi prea sărace. De aceea, voi lăsa câteva fotografii ca mărturie a trecerii mele pe acolo și a simfoniei de culori pe care am avut șansa să o surprind.
Scriind aceste rânduri, mă gândeam cum ar fi, ca peste un an sau doi, să mă întorc prin acele locuri. M-aș caza la Rimetea și aș avea grijă să ajung, din nou, la Mănăstirea Râmeț și, în plus, să fac câteva plimbări pe poteci de munte. Îmi doresc să văd Cheile Râmețului, plus alte minunății naturale. Ca o ultimă precizare, zona este foarte ofertantă pentru iubitorii de drumeții, având o adevărată rețea de trasee montane. Merită să vă documentați în acest sens.