Călători prin România

Un muzeu inedit, în comuna turistică Moeciu de Sus

În ianuarie 2021, am văzut unul dintre cele mai mici muzee din România, dar cu certitudine cel mai mare din Moeciu, dacă mă gândesc că este singurul.

Dacă ajungeți prin Moeciu de Sus, pe Valea Bângăleasa, vă încurajez să vă luați câteva clipe de răgaz și să vizitați “Căsuța cu imagini”, amenajată într-un fost atelier de tâmplărie. În spatele acestei inițiative stă un artist fotograf normand, care s-a îndrăgostit de România, de Moeciu și, în cele din urmă, de o româncă, fapt care l-a determinat să o ceară de nevastă, iar mai apoi să se stabiliească în această superbă zonă montană. Totul s-a întâmplat în urmă cu mai bine de zece ani. Căsuța găzduiește, laolaltă, un muzeu al aparatelor vechi de fotografiat, o expoziție de fotografii făcute ca pe vremuri, o colecție  de obiecte vechi, chiar și un stand cu fotografii de acest gen înrămate și expuse în vederea vânzării.

Sper ca fotografiile pe care le-am făcut să descrie încântarea cu care am descoperit acest locșor inedit, care seamănă cu o căsuță din povești.

Exit mobile version