Călători prin România

Mănăstirea Nămăiești, pe Traseul inițiatic din județul Argeș

Deseori, recomand vizitarea Mănăstirii Nămăiești, din comuna Valea Mare-Pravăț, celor care tranzitează județul Argeș, în drumul lor spre Brașov. Mănăstirea Nămăiești, alături de cele de la Corbi și Cetățeni, face parte din “Triunghiul mănăstirilor rupestre”, pe așa-zisul Traseu inițiatic, din județul Argeș. Ca un fapt inedit, dacă unești pe hartă cele trei destinații, reiese un triunghi echilateral cu latura de 20 de kilometri. 

Acest obiectiv turistic argeșean atrage foarte mulți turiști, nu numai datorită amplasamentului într-o zonă foarte frumoasă, ci și datorită faptului că biserica mănăstirii este săpată în stânca muntelui, ceea ce mărește atractivitatea acestei mănăstiri-monument istoric. Legenda locului spune că un cioban, care avea grijă de oile sătenilor, a făcut un popas peste noapte la poalele muntelui. Ciobanului i s-a arătat în vis Maica Domnului, care i-a spus să se scoale, ca să sape în stâncă până va găsi o icoană într-o bisericuță de piatră, fapt care s-a și întâmplat după trei zile și trei nopți. Legenda spune că icoana visată și găsită de cioban este chiar Icoana cu Maica Domnului, făcătoare de minuni, de la Mănăstirea Nămăiești. De asemenea, se mai spune că Apostolul Andrei a ajuns în această zonă și, negăsind pe nimeni în grotă, s-ar fi adresat celor cu care călătorea NEMO EST (Nu este nimeni), de unde și numele de Nămăiești.

Informații utile: Accesul spre Mănăstirea Nămăiești se poate face pe drumul București-Târgoviște-Câmpulung (DN 71, DN 72A, DC19), care însumează circa 145 km.

Exit mobile version