Călători prin România

Cu caravana de jeep-uri spre Podu’ cu Flori

În august 2014, am avut șansa să fac parte dintr-un grup de vreo sută de excursioniști dornici să revadă sau chiar să descopere frumusețile munților Bucegi. După o negociere la sânge cu un localnic din Bușteni, am obținut un preț foarte avantajos pentru cei din grup care și-au exprimat opțiunea de a face o excursie cu jeep-ul, spre Babele, Podu’ cu Flori, Cheile Tătarului și Peștera Ialomiței, cu plecare de lângă Hotel Silva din Bușteni. Mi-aduc aminte că toți ne-am dat jos din mașinile de teren, în apropiere de Babele, de unde-am coborât pe un traseu marcat până la Cabana Arsă, respectiv Peștera Ialomiței. De acolo, am fost preluați de jeep-uri, pentru continuarea excursiei prin rezervația munților Bucegi. Ziua aceea a fost pentru mine ca o aventură, pentru că era pentru prima oară când plecam cu o caravană de jeep-uri, pe drumuri accidentate de munte. Mai văzusem, încă din studenție, atât Babele, cât și Peștera Ialomiței, dar mersesem până acolo cu telecabina. La Podu’ de Flori, de la înățimea căruia am putut vedea panorama Munților Bucegi și mai ales a Lacului Bolboci, era pentru prima oară când ajungeam. Nu exagerez cu nimic dacă spun că am văzut niște peisaje care m-au lăsat fără cuvinte.
Poate fotografiile, pe care le-am făcut cu acea ocazie, vor avea darul să te convingă să pui și această excursie pe lista dorințelor tale, în situația în care vei petrece un weekend la Bușteni. 

Exit mobile version